Ion Iliescu a încetat din viață la 95 de ani: o biografie între istorie și controverse

Ion Iliescu, una dintre cele mai influente și discutate figuri ale politicii românești de după 1989, a murit la vârsta de 95 de ani astazi 05 August 2025. Fostul președinte al României s-a stins după o lungă perioadă de suferință, în care organismul său a cedat treptat, în urma complicațiilor provocate de cancer pulmonar.

Acesta se afla internat din luna iunie la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, unde inițial ajunsese pentru investigații de rutină. Analizele au dus însă la un diagnostic grav, care a necesitat spitalizare de urgență. În ultimele zile de viață, medicii au transmis că starea sa este critică.

Problemele de sănătate

Ion Iliescu a avut, de-a lungul anilor, multiple episoade medicale, în special cardiovasculare. A fost internat pentru prima dată în 2005, iar în 2019 a fost tratat de specialiștii de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Capitală. După acel moment, a urmat controale regulate la Spitalul Elias.

În ultimii 20 de ani, s-a retras aproape complet din viața publică, iar prezențele sale au fost rare, alimentând speculațiile privind starea sa de sănătate.

Parcursul politic

Ion Iliescu a ocupat de trei ori funcția de conducere a statului român: ca președinte al CFSN între 1989 și 1992, apoi ca președinte al României în perioada 1992–1996 și din nou între 2000 și 2004.

A devenit cunoscut pentru rolul asumat în Revoluția din 1989, când a fost recunoscut drept lider al Frontului Salvării Naționale. FSN a preluat puterea cu sprijinul armatei, condusă atunci de generalul Stănculescu. Ulterior, organizația a trecut prin mai multe transformări: FDSN, PDSR și, în cele din urmă, PSD.

Iliescu a fost cercetat în două dosare importante – cel al Revoluției și cel al Mineriadelor – dosare care au vizat perioada imediat următoare prăbușirii regimului Ceaușescu.

Origini și formare

Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930. Tatăl său, Alexandru, a fost activist comunist ilegalist și a trăit mai mulți ani în Uniunea Sovietică, unde a participat la Congresul al V-lea al Partidului Comunist Român. După revenirea în țară, a fost arestat și a murit în închisoare.

Mama naturală, Maria Dumitru Toma, de origine bulgară, l-a abandonat pe Ion Iliescu când acesta avea doar un an. A fost crescut ulterior de Maria P. Iliescu, noua soție a tatălui său.

Iliescu a absolvit Liceul Spiru Haret în 1949, a urmat Institutul Politehnic București și, mai târziu, Institutul Energetic din Moscova, cu sprijinul Anei Pauker. În timpul studiilor, a fost secretar al „Asociației studenților români” și au existat zvonuri privind o relație apropiată cu Mihail Gorbaciov – informație negată de ambele părți.

În 1990, revista Paris Match scria că Nicolae Ceaușescu l-ar fi îndepărtat temporar din București în timpul vizitei lui Gorbaciov, temându-se de o eventuală legătură între cei doi.

Despre avere, familie și modestie

Ion Iliescu a fost căsătorit toată viața cu Nina Iliescu. Cei doi nu au avut copii. Fostul președinte a explicat că acest lucru a fost imposibil din motive medicale:

„Chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie… Soţia mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea nu s-a mai putut”.

De asemenea, nu au dorit să adopte un copil, nu din prejudecăți, ci din cauza vieții agitate și a expunerii publice constante.

Într-un interviu din 2003, Iliescu afirma:
„Cel mai constant și profund suport, în toată viața mea, a fost și este soția. Alături de ea am trecut prin multe. Nu am fost orbiți nici de putere, nici de avere. După o viață petrecută împreună, singurele noastre bunuri sunt casa în care locuim și o mașină cumpărată de soție. Apartamentul nu este nici măcar de un confort extraordinar. Biroul meu este destul de restrâns, iar în dormitor încap doar patul și șifonierul”.

Ultimul său mesaj

Înainte de internarea finală, Ion Iliescu i-a acordat un interviu fostului său consilier, Ionuț Vulpescu, în care a reflectat asupra vieții și morții. Acest interviu a fost considerat un adevărat testament public:

„Nu mi-a fost frică de viață și poate tocmai asta face relația cu moartea să fie una decentă. Am mai fost întrebat asta și cred că e o întrebare tot mai vie pe măsură ce vârsta mea înaintează. Am trăit viața cu multe viteze, vârste, vocații. Nimeni nu decide pentru sine cât trăiește. Am trăit ce mi s-a dat și ce am construit. Cu siguranță faptul că nu am avut acces la social media, mi-a prelungit viața, o viață care nu a fost scutită de neajunsuri, de sacrificii, de bucuria de a le fi depășit pe unele dintre acestea. Îți e frică de moarte atunci când trăiești frustrat că nu ai făcut ce ai fi vrut și nu mai ai timp să salvezi ceva din ceea ce ai gândit pentru tine sau pentru alții. Dar eu am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru România și nu am vreo părere de rău că nu am apucat să îi ofer un drum euroatlantic și democratic, dimpotrivă.

În rest, moartea e o experiență metafizică. Nu pot vorbi decât despre ceea ce a fost concret în această existență rotundă. Vreau să mulțumesc celor care m-au însoțit de-a lungul vieții, cu bune și cu rele, care au rămas alături de mine și când asta a fost împotriva lor, celor care mi-au rămas prieteni și când nu ne-am mai strâns mâna de la Cotroceni, ci din strada Atena sau din intimitatea casei mele, unde puțini ne-au trecut pragul. Îi sunt recunoscători Ninei, partenerul meu de drum lung. Viața noastră împreună nu a fost despre noi decât la această senectute, a fost despre alții, despre România, despre societatea pe care am vrut să o lăsăm în urma noastră lucidă și rațională. Colaboratorilor și simpatizanților știuți și neștiuți le doresc tot binele și îi asigur că i-am simțit mereu aproape”.

A încheiat cu un îndemn adresat românilor:

„E important ca fiecare să simtă și să știe că viața merită trăită nu doar pentru că ți s-a dat, ci pentru că ai o datorie față de ea, să o personalizezi, să o faci să fie viața ta, nu viață pur și simplu. Nu dau sfaturi unde nu mi se cer, dar cred că e important să ne trăim toți viețile în utopic. Rețeta nu e să ai o viață fabuloasă și fericită pe care să o urmărești cu imaginația, ci o viață pragmatică și pe cât cu putință lucidă și mulțumitoare pe care să o construiești cu rațiunea. Imaginația a făcut multă lume nefericită. În rest, frica de moarte echivalează cu frica de a fi om. Face parte din ontologia noastră să nu ne fie frică să fim oameni”.

Sursa: stiripesurse.ro